In data de 23 martie 2009, SCLMMCO a participat la dezbaterea interactiva Respect pentru Diversitate, organizata de British Council, la care au participat peste 70 de persoane, reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentele active in domeniul drepturilor omului, mass-media si tineri interesati de diversitatea culturala.
Printre invitatii speciali ai evenimentului s-au numarat Jane Nokes, director de programe in cadrul National School of Government din Marea Britanie si Csaba Asztalos, presedinte al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, dar si reprezentanti ai Organizatiei Romani Criss, Asociatiei Accept, Asociatiei de Sprijin a Copiilor Handicapati Fizic si ai Agentiei Nationale pentru Egalitatea de Sanse intre Femei si Barbati.
Obiectivul principal al dezbaterii a fost realizarea unui schimb de modele de buna practica in domeniul diversitatii atat din Marea Britanie, cat si din Romania, precum si prezentarea modurilor de abordare a diversitatii culturale in cele doua tari. Au fost atinse subiecte precum discriminarea pe criterii de etnie, gen, dizabilitate si orientare sexuala, cadrul legislativ, exemple de proiecte derulate si rezultatele acestora.
In cadrul celor trei ore de dezbatere, au fost abordate atat o parte dintre problemele cu care se confrunta Romania in acest domeniu, dar si initiativele realizate pana acum de organizatiile prezente la eveniment si posibilele solutii.
Dezbaterea face parte din proiectul Respect pentru Diversitate initiat de British Council in 2008 si care a constat in organizarea de sesiuni de training cu specialisti britanici in domeniul diversitatii. Au fost realizate trei traininguri in Bucuresti, Iasi si Cluj, la care au participat peste 50 de reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale din Romania active in domeniul drepturilor omului, dar si tineri care doresc sa se implice in activitati legate de diversitatea culturala.